Dragă dependentule de dependențe, dinăuntrul nostru și de lîngă noi,
Dacă nu mai vrei să fii olog, nu-ți mai căuta cârje.
Te-ai înconjurat de cârje pe care le arunci la gunoi și apoi le iei înapoi din gunoi să le refoloseșți în funcție de iluzia handicapului pe care crezi că îl ai.
Folosești oameni - bărbați, femei drept cîrje în funcție de situații și apoi le arunci. Folosești concepte, cursuri spirituale, false sau nu, pe post de cârje. Inventezi maeștri ca să nu te responsabilizezi, evitând marea întîlnire cu tine însuți. Folosești credințe și justificări să-ți demonstrezi căești victima. De exemplu: părinții sunt de vină…ori femeile sau societatea. Tot cârje sunt și aceste credințe. Folosesti cursuri, te folosești de oameni rătăciți, care și ei care caută tot în afară că tine...și sunt mulți... adică mai toți.
De aceea ești atât de agitat întotdeauna, fugind de propriul gol. Te pricepi grozav la cârje și la a le obține.
Singurul care pierde mereu ești tu: de fiecare dată rămâi tot cu hăul din tine de care fugi în loc să-l vindeci.
Chiar și viciile tale sunt tot cârje. Un viciu nu înseamnă permanență; un viciu este o opțiune pe care o poți schimba oricând. Ești doar într-un cerc vicios prin care îți susții dependența. Iluzia că îl stapînești nu te va face decît să fii tu cel stăpînit, iar când intri din nou în acel viciu îți iei carjele aruncate de la gunoi și le refolosești.
Atîta vreme cât cauți soluții din mintea ta hipnotizată, din imaginea falsă despre lume pe care ți-ai făcut-o, ești tot rătăcit. Și e ok să fii și rătăcit dacă asta vrei! Doar că asta ii mai trage și pe alții jos după tine și asta o faci ca să-ți susții adevărul fals al minții. E o minciună care te face să crezi că oricât de jos ai fi...ești sus. Te crezi sus acolo jos, comparându-te cu cei de lângă ține și deși e dureros acolo, te încăpățânezi să rămâi. Va fi greu cu toți cei pe care i-ai tras după ține să te mai poți ridica, pentru că și ei pun o greutate în plus.
Dacă nu ai un reper al înaltului, al valorilor spiritului, e greu să faci diferența și să vezi în ce loc ai ajuns cu adevărat. Însă într-o stare de a fi, în conștiința lui Eu sunt cel ce sunt, în această stare nu se poate ajunge cu cârje și manipulare - se ajunge cu demnitate și respect față de ființa și viața care ești.
Demnitatea nu înseamnă orgoliu și neascultare... mintea ta a pervertit tot. Orgoliul a fost înscăunat drept suveranitate, aroganță a fost numită libertate, iar detașarea a transformat-o în iresponsabilitate, în nesimțire... adică “după mine potopul”... ceilalți nu contează. Și astfel sunt toate mințile întoarse de la lumina conștiinței. Cea la care te raportezi tu acum este Mintea colectivă - pe al cărei ecran te uiți și te amăgești crezând că ești grozav în comparație cu alte minți de acolo, tot rupte de adevăr și la fel de hipnotizate.
Nu ai avut nevoie niciodată de cârje; le-ai luat din joacă și ai rămas cu ele în mâna. Îți scriu toate acestea din respect și recunoaștere pentru sufletul tău, sperând că mesajul pe care ți-l aduc, tot de la tine, va ajunge în întunericul tău odată și te va face să te alegi PE TINE și nu mintea aia șireată.
O mai fac și pentru cei care te înconjoară și pe care i-ai prins în plasă, ori s-au lăsat prinși în plasa minții tale și tu în plasa minții lor. Un om cu o minte așa puternică ține multă lume în plasa ei. Știu că există doar 2 direcții de mers: să te trezești și să ieși la lumină sau să stai în tunel mai mult. Sper că mesajul asta să te aștepte la capătul tunelului pe care-l străbați!
Orice călătorie are o finalitate. Îți doresc să te găsești pe tine și să-ți dai seama ce miraculos este acest SINE în comparație cu ceea ce ai ales acum!